Everything counts in small amounts

Hydra Society promoveaza cultura emergenta si buna dispozitie prin evenimente si new media.
contact: hydrasociety@gmail.com

4/23/2009

"VREI SA TRECEM LA INTREBARI MAI SERIOASE" vineri de la ora 19.30?


o expozitie de jocuri in societate, lumina si curiozitate
GALERIA 26/OTA, Str. Dr. Staicovici 26 (Piata Operei), Vineri, 24 aprilie, ora 19.30

Evenimentul lui Claudiu Cobilanschi „Vrei să trecem la întrebări mai serioase?” îsi propune mimarea unui scenariu cotidian unde schimbul de imagine ca identitate şi informaţie culturală este pus în bucla comunicarii. Construind un scenariu care trimite aluziv la oracolele adolescenţei, expresia artistică a evenimentului se formează din relaţionarea participanţilor cu obiectele ce definesc decorul expoziţiei.
"Uita-te, vezi cat sunt de frumoasa? Spune-mi la cine visezi, cine este cea la care nu iti ridici ochii, scrie cum te cheama si mai spune-mi daca sunt eu aceea. Te intreb daca iti plac culorile mele, care este data ta de nastere, raspunde cat de sincer esti, zodiile noastre se potrivesc pentru un film impreuna, scrie aici daca ai vrea sa vii.
Oracolul - colectie de lucruri delicate ascunse din timiditate si scoase la lumina ca proiectie a unei imagini despre sine. Intrebari ce aduna raspunsuri-mozaic menite sa creioneze o intentie, sa exprime ceea ce nimeni nu poate sa spuna intru totul. Mici sclipiri de interes, rute indirecte, jocuri in societate si protochestionare ce isi doreau raspunsul la prima intrebare adevarata." Claudiu Cobilanschi
"Facebook, Google, Friendster, Hi5, Myspace, Flickr, asmallworld, cateva dintre oracolele, dispozitivele contemporane de schimb, în care construcţia de identitate şi recunoaşterea ei se concentrează în câmpuri de socialitate, formând iluzoriu o democraţie interactivă. Într-o comunitate globală în care fiecare individ îşi construieste propria identitate şi modernitate, printr-o raportare la sine, spaţiile actuale de comunicare şi de schimb devin dialog al unor forme socio-culturale”.
Curator Adrian Bojenoiu

Niciun comentariu: